Tratată de CANCER, deși NU AVEA boala. Femeia nu-și mai poate folosi MÂNA, dar medicii NU-ȘI REPROȘEAZĂ nimic

Tratată de CANCER, deși NU AVEA boala. Femeia nu-și mai poate folosi MÂNA, dar medicii NU-ȘI REPROȘEAZĂ nimic
Publicat: 17/01/2019, 15:33
Actualizat: 13/02/2019, 15:17

Femeia susține că a făcut tratament oncologic după ce ar fi fost diagnosticată cucancerde sân, iar din cauza tratamentului agresiv nu își mai poate folosi o mână.

Convinsă că are cancer, Silvia Grădinaru a început tratamentul cu citostatice și ședințele de radioterapie. Numai că, în loc să se simtă mai bine, femeia se simțea din ce în ce mai rău. Durerea din umăr s-a intensificat și nu își mai putea folosi mâna stângă, informează Olt Alert.

Aceasta s-a adresat unor medici din Spania și a aflat că, de fapt, tumora pe care o avea la sân nu fusese niciodată malignă, astfel că a primit tratament inutil și dăunător. Femeias-a adresat și Institutului Național de Medicină Legală din București, iar medicii de aici au confirmat informațiile doctorilor spanioli.

„Viața mea s-a schimbat total. E greu, e foarte greu. Nu mai știu să zâmbesc, noaptea mă lupt cu mâna asta că nu știu cum să o țin, ziua mă lupt iarăși cu ea, că trebuie să o țin legată de corp”, a spus aceasta.

A existat o plângere penală, depusă la Poliția din Olt, iar cazul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, potrivit purtătorului cu cuvânt al Inspectoratului de Poliție Olt, Alexandra Dicu.

Femeia acuză medicii Spitalului din Slatina de malpraxis și cere despăgubiri de 150.000 de euro pentru suferința cauzată.

Medicii se apără și spun că nu sunt vinovați de nimic

„Eu consider că nu am pus un diagnostic greșit. Nu am trimis-o pentru un tratament care să îi facă rău. Sunt niște reacții adverse care apar. Eu personal nu am ce să îmi reproșez. Am făcut tot ceea ce a ținut de mine (că să se vindece – n.r.), altceva nu am ce să declar”, a spus, pentru Realitatea Oltului, unul dintre medicii acuzați de pacientă.

Medicul radiolog susține și ea varianta reacțiilor adverse.

„Noi toți am lucrat împreună ca să-i facem bine acestei doamne. Îmi pare rău că a avut niște reacții adverse la tratament. A fost înștiințată că se pot întâmpla și astfel de reacții adverse și, din păcate, a fost una dintre persoanele la care s-au produs.Faptul că au trecut câteva luni de când a fost tratată, asta schimbă mult evoluția bolii. E ușor ca după câteva luni de zile să te întorci și să zici că nu a fost bine. Dacă nu urma nici un tratament, nu știm ce ar fi urmat, nu?”,a declarat medicul.

Tratată de CANCER, deși NU AVEA boala. Foto: Hepta

Reacția spitalelor: Nu am primit nicio sesizare

Directorul Spitalului Slatina, Cătălin Rotea spune că acest caz este din anul 2014, iar pacienta nu s-a adresat spitalului pentru a se plânge cu privire la tratamentul aplicat.

„Ea (pacienta – n.r.) a făcut plângere penală, dar spitalul nu a primit nicio sesizare. Ea reclamă faptul că radiologul și oncologul i-au pus un diagnostic greșit decancerpentru o recidivă și că prin chimioterapie i-au ars un nerv. Dar oficial de la ea, noi nu avem nimic”, a declarat Rotea, pentru corespondentul Mediafax.

Nici directorul medical al spitalului Slatina, Andrei Ștefănescu, nu știe mai multe detalii, susținând că nu a primit nicio sesizare.

„Spitalul nu a primit nicio sesizare, dar din ce știm, cazul datează de prin 2015 și femeia a cerut o a doua opinie colegilor noștri din Spania, care nu au fost de acord cu diagnosticul pus de noi. În consecință, femeia a făcut o plângere la poliție, însă eu sunt director medical de doar câteva luni, așa că nu știu detalii despre acest caz, mai ales că este o situație foarte veche”, a spus Ștefănescu.

Foto: Hepta

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
TAXA obligatorie de care șoferii nu au auzit. NU poți circula dacă nu plătești
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×